Acum 77 de ani, mii de evrei erau aruncaţi în gropile comune de la Iaşi.
Vinovaţi de vina de a se fi născut neromâni, consideraţi „minorităţi
balast”, inferiori şi „corp străin” pentru ţara în care familia lor trăia
chiar de sute de ani, evreii (şi romii) au fost consideraţi de mulţi
intelectuali ai vremii ţapul ispăşitor pentru multe rele pe care România le
trăia. Aleg sa nu comentez pasajele pe care le voi cita.

Fiecare trebuie sa-si foloseasca liberul arbitru…

„Adversitatea faţă de streini este atît de caracteristică simţirii naţionale
româneşti, încît nu vor putea fi niciodată separate. Intîia reacţiune
naţională a românului nu este aceea de mîndrie pentru soarta României, sau
un sentiment de glorie, nedespărţit patriotismului francez, ci o revoltă
împotriva streinilor, epuizată adesea într-o înjurătură, sau organizată
arareori într-o ură durabilă. Dacă am elimina pe toţi streinii, problema
României n-ar fi mai puţin gravă. Atunci va începe ea numai. Aruncarea
streinilor pe o linie moartă este o evidenţă; dar din ea naţionalismul nu
trebuie să-şi facă o misiune centrală, fiindcă ochii aţintiţi prea mult
asupra streinilor încetează a mai vedea propriile realităţi, mizeria noastră
esenţială. O mie de ani am trăit cu toţii subt streini; este o lipsă de
instinct naţional a nu-i urî şi a nu-i elimina.” (Emil Cioran, Schimbarea la
faţa a României, p. 127-128)

„Europa de azi nu e agitată de un simplu război social; nici de un război
ideologic; Europa de azi e agitată de războiul Talmudului împotriva
Evangheliei lui Hristos. Regimul democratic al veacului trecut, cu
libertăţile lui duse la paroxism după pacea mondială, a dat poporului
evreiesc un curaj nebun şi o beţie sacra de mesianismul Calului Alb. De la
Revoluţia Franceză încoace, iudaismul a mers din succes în succes şi
dominaţia lui progresivă în lume îl face să nu-şi vadă limita. Excesul
acesta însă de popor fără măsură va fi nenorocirea iudaismului.” (Nichifor
Crainic, „Nicolae Paulescu, fondatorul naţionalismului creştin”, în
Ortodoxie şi etnocraţie, p. 164)

„Teoria raselor pare a se fi născut numai pentru a da expresie sentimentului
de separaţie prăpăstioasă ce deosebeşte pe orice ne-evreu de un evreu. Un
abis născut nu din antisemitism şi din nici un fel de concepţie, ci din
antagonismul manifest sau secret, ce caracterizează două fiinţe esenţial
diferite. Evreul nu este semenul, deaproapele nostru şi oricîtă intimitate
ne-am lăsa cu el, o prăpastie ne separă, vrem sau nu vrem. Este ca şi cum ei
ar descinde dintr-o altă specie de maimuţe decît noi şi ar fi fost
condamnaţi iniţial la o tragedie sterilă, la speranţe veşnic înşelate.
Omeneşte nu ne putem apropia de ei, fiindcă evreul este întîi evreu şi apoi
om. Fenomenul se petrece atît în conştiinţa lor, cît şi a noastră. Problema
iudaismului este tot atît de complicată ca şi aceea a existenţii lui D-zeu.
A vorbi de vampirismul şi de agresivitatea lor, este a evidenţia o latură
caracteristică, fără a diminua însă, întru nimic, misterul firii iudaice.
Rasa aceasta, ce-şi alimentează focul lăuntric din ură, a dat exemple unice,
inadmisibile de iubire. Cine cunoaşte mistica hasidică şi viaţa unora din
rabinii aparţinători ei, nu se poate să nu se cutremure în faţa unor exemple
de iubire, care sfidează legile vieţii, inumane în raritatea lor şi cari
lasă foarte adesea creştinismul în urmă. Numai la un popor condamnat pot
apărea astfel de cazuri, cari nu pot avea decît semnificaţia unor mari
răscumpărări. Sfinţenia la evrei are un caracter pur naţional; ea trebuie să
salveze, prin compensaţie, un popor de la pieire.” (Emil Cioran, Schimbarea
la faţă a României, p. 130)

„Într-adevăr, venirea la cîrmă a d-lui A.C. Cuza (mai degrabă decît a d-lui
Oct. Goga) a deşteptat în mulţi întrebarea: ce rost mai are mişcarea
legionară dacă vin alţii şi-i realizează programul?. Ce descoperea cuzismul?
Descoperea în sînul societăţii româneşti un parazit. Acesta, beneficiar dar
în acelaşi timp falsificator al vieţii noastre naţionale, trebuia deci
înlăturat. Sub diferite forme, pe diferite planuri, cu diferite arme de
luptă, oricum apărea, el trebuia demascat, combătut, anihilat şi, dacă se
putea, înlăturat de-a binelea din sînul colectivităţii româneşti. Că această
mişcare avea dreptate? se va vedea acum, în urma măsurilor ce va lua, dacă
şi cîtă dreptate a avut. Ce descoperea legionarismul? Descoperea, după cît
îl putem noi înţelege, aşa de unde stăm, un parazit înăuntrul fiinţei
românului. Va fi lovind legionarismul şi în ticălosul acela din afară. Dar
aşa ceva e un rest cuzist în doctrina sa; remarcabil, în schimb, e faptul că
ştie să descopere pe ticălosul dinăuntru şi că luptă împotrivă-i…
Antisemite au ştiut să devină şi celelalte partide. Am vroi în schimb să
vedem un partid care să-şi pună problema, doar să şi-o pună, a înfiinţării
unui corp de 10 000 de oameni cu ţinută morală exemplară.” (Constantin
Noica, „Între parazitul din afară şi parazitul dinăuntru,” Vremea, nr. 523,
30 ian. 1938.)

P.S. Poporul român a dat şi o mulţime de oameni care au ales să ajute alţi
oameni, mai ales în acele vremuri, riscând viata lor şi a familiei lor. Ma
folosesc de ziua de astăzi să le aduc glorie!