Acum vreo doi ani am decis impreuna cu prietenii mei sa facem vacanta de
vara in Romania. Resortul, unul cu regim all-inclusive din Venus, organiza,
urmarind modelul turcesc, in fiecare seara mici evenimente artistice pentru
clienti .

Intr-una din seri a fost, printre altele, o trupă de dans ţigănesc formată
numai din români: femeile dadeau lasciv din fund, bărbaţii purtau cămăşi
roşii şi tropăiau de ziceai că s-a mutat strâmtoarea Bosfor la Saturn.
Bărbaţii încântaţi făceau poze la dansatori (eu cred că mai degrabă la
dansatoare), gândindu-se cum le-ar sta între gagicile alea. La un moment dat
si-a facut aparitia si „tiganca focoasa” care a venit pe la toate mesele
performand ceea ce se dorea a fi belly-dance. Cand a venit la noi la masa,
eu m-am uitat ca prostu’ la ea si nu am schitat nici un gest pentru ca eram
confuz: ori o face pe tiganca, ori pe araboiaca. Asa ca, impreuna cu
prietenii mei am hotarat ca e romanca si ca face ce o duce capul pentru a
castiga un ban cinstit.

A doua seara a fost stand-up comedy. Un tip încerca să spună chestii pe care
le considera haioase fără a reuşi însă să provoace reacţia dorită decât la
foarte puţini din cei aproximativ 200 de turişti prezenţi în sală.

Începe gluma aia cu aparatul GPS a cărui voce este fie în dialectul
ardelenilor, fie a moldovenilor sau a oltenilor. Am mai văzut-o pe Youtube
şi cel care o pune în scenă acolo are, clar, mai mult haz decât tipul
acesta. La un moment dat, „cu riscul de a deveni rasist”, tipul cu stand-ul
întreabă:”Avem indieni în oraşul nostru?”. Nimeni nu se prinde la ce se
referea omul, aşa că răspunsul este „nu”. Insistă comediantul în a primi un
răspuns pozitiv şi ne face să realizăm că, de fapt, omul nu se referea la
indienii din India şi nici la cei din America de Sud, ci la ţiganii
autohtoni. Bineînţeles că vocea GPS-ului în „dialectul indienilor” este cu
un accent considerat specific şi face trimitere la „smen”, „poliţie”,
„pirande” şi „puradei”. Unii puşti din sala încep să râdă. Mă simt aiurea la
gândul că, în cazul în care aş fi avut un copil, acesta ar fi riscat să se
simtă umilit pentru singura vină că aparţine etniei romilor. Mi-am adus
aminte de momentul în care a trebuit să-i explic unei nepoate de-ale mele,
atunci când am luat-o de la grădiniţă, că noi nu furăm copii şi că „dacă nu
stai cuminte, vine ţiganul şi te fură” e doar o prostie rasistă spusă de una
dintre mamele colegilor ei. Nu am reuşit destul de bine, pentru că la un
moment dat, după ce a auzit exact aceeaşi sintagmă de la altă mămică, ne-a
considerat mincinoşi, punând în practică ceea ce o învăţasem acasă şi anume
că dacă aude acelaşi lucru de la două persoane diferite, să se gândească
bine dacă nu cumva ceea ce spun acei oameni este şi adevărat.

Acum ceva vreme, un prieten îmi povestea cum a trebuit să facă faţă unei
crize de panică a băiatului său în momentul în care, conştient fiind de
apartenenţa sa etnică, a auzit cântecelele galeriei Stelei la un meci cu
Rapid. „Am avut şi vom avea mereu/ Boală pe ţigani” şi „Mori, ţigane!” au,
pentru un puşti de 6 ani, doar sensul denotativ, subtilităţile fiindu-i
străine. Puştiul a avut nevoie de consiliere de specialitate aproape un an
pentru a înţelege că cei din jurul său nu-i sunt duşmani şi că nimeni nu-i
vrea răul. Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns, a si renunţat să mai ţină cu
Steaua. De fapt, a renunţat în a iubi fotbalul cu totul.

Acum, pentru comediantul de la Venus şi pentru cei care gandesc ca el,
câteva clarificări / informaţii:

– Cuvântul „şmen” nu are nicio legătură cu limba romani. E un argou, a
cărui origine nu o cunosc nici eu şi nici ăştia mai deştepţi decât mine în
ale limbii române pe care i-am întrebat.

– Dacă vrei să îţi iei bătaie de la un rom, întreabă-l ce face piranda lui!
Ştiu că până de curând exista Miss Piranda, însă acela era un concurs de
talente, la care participau şi multe fete în căutare de faimă şi care nu
aveau, neapărat, legătură cu etnia. „Pirandi” nu însemnă altceva decât
„curvă” şi te asigur că niciunul dintre organizatorii concursului nu îşi
alegea nevesta de acolo! Pentru femeia romă, şi mai ales cea căsătorită, nu
există decât termenul de „romnie”.

– Cuvântul „puradel” nici măcar nu există în limba romani. Este un cuvânt de
origine maghiară („purde”), folosit mai ales în secuime, a cărui
semnificaţie este relativ aceeaşi, respectiv copil (cu variaţiuni „copil
rom” sau „dezbrăcat/ă”). La noi, e „chavo”. Ştii, ca să înţelegi şi tu, îţi
dau un hint: e fix ca în melodia aia, „Muro Chavo”, cântată de rockerul ăla
cu barbă.

– Cu accentul este o poveste diferită: încă de mici ni se taie puţin limba
ca să putem să zicem „şapte cai frumoşi” şi „certefecat”. În plus, la şcoală
avem manuale diferite care să ne ajute să îi amuzăm pe cei din jur cu
greşelile noastre de exprimare.

Stiu, glumele despre romi sunt multe si mai toate ni-i arata exact asa cum
este imaginea colectiva asupra lor, sau mai bine spus a „tiganilor”: hoti,
smecheri, „de neincredere” etc, intr-un cuvant inferiori. Mai toate il
trateaza pe etnicul rom cu cel mai mare sarcasm, deseori fiind numit cioara,
cioroi, croncan, balaur, faraon etc. Daca tinem cont si de glumele in care
apar romanii, unde acestia sunt zugraviti ca fiind descurcareti, hatri,
isteti, „smecheri” (in sensul bun al cuvantului), etc., o sa intelegem ca
dihotomia asta nu este deloc intamplatoare.

Gluma, bancul, snoava etc, nu face decat sa scoata in evidenta anumite
etichete pe care cel ce este subiectul povestioarei le poarta in viata
coditiana. Asa ca, in cazul romilor, in conditiile in care una dintre
definitiile oficiale din Dictionarul explicativ al limbii romane de pana in
2012 a fost „epitet acordat unei persoane cu apucaturi rele”, imaginea din
scurtele povestiri care sunt menite sa provoace rasul nu poate fi decat una,
respectiv a unui mascarici.

Şi acum, special pentru tine, zic şi eu un banc: Un ţigan, un rus şi un
american sunt prinşi de canibali. Marele Şef al canibalilor decide, în
funcţie de felul în care arată fiecare, ce tip de mâncare va deveni. Rusul,
gras şi împănat, ajunge la sarmale; americanul, atletic şi îngrijit, ajunge
la aspic; ţiganul, slab şi „afumat natural”, ia drumul ciorbei.

Bine aşezat în oala de ciorbă şi înconjurat de legume, ţiganul nostru vrea
să scoată capul din apă dorind să spună ceva. Acest gest, însoţit de
icnetele şi grimasele celui ce va să devină ciorbă, stârneşte reacţia
şefului bucătar al canibalilor care, cu o mişcare simplă din încheietură,
mânuieşte polonicul astfel încât acesta să îl lovească în cap pe bietul
ţigan şi să îl trimită înapoi pe fundul oalei. Încercările omului nostru
sunt văzute de marele şef care vine şi îl lasă să spună ce vrea. Ţiganul,
scoate capul din oală şi, râzând cu gura până la urechi, zice: „Na, că m-am
căcat în ciorba voastră!”