Până pe la mijlocul secolului XIX, în spațiul românesc, romii nu erau considerați oameni. Statul de robie (sclavie) în care se aflau, le garanta locul între dobitoacele, clădirilele, pământurile și livezile pe care deținătorul le avea spre stăpânire. Putea fi vândut sau dăruit după bunul plac al stăpânului, și dacă se căsătorea, o putea face numai cu cineva deopotrivă cu el/ea, și/sau numai cu ingăduire din partea stăăpânului.

Codul lui Caragea este primul cod de legi al Valahiei, aprobat in anul de grație 1818. Pentru a putea oglindi statutul romilor din perioada de final a celei mai lungi sclavii atestată documentar (sclavia romilor în spațiul românesc a durat aproximativ 500 de ani), trecem în revistă doar unele din prevederile codului care fac referire la romii din ținutul Țării Românești:

”Robi sunt câți sunt dobândă altuia. Acest fel sunt țiganii în Țara Românească.

Câți se vor naște din părinți robi sunt robi.

Și câți numai din mamă roabă se vor naște, sunt robi.

Stăpânul țiganului, nu are putere asupra vieții țiganului.

Stăpânul țiganului e slobod să vânză, și să dăruiască pe țigan:

Câți țigani în Țara Românească, nu vor avea stăpân cu dovadă, sunt domnești.

Cine cu știință va ținea întru a sa stăpânire țigan străin, sau țigancă, să’i dea înapoi stăpânului lor (plătindu-i pentru țiganul meșter tl. 40 pe an, iară pentru cel fără meșteșug tl. douăzeci, și pentru țigancă meșteră tl. treizeci și pentru cea fără meșteșug tl. cincisprezece) iară cine va ținea prin neștiință, numai să’l întoarcă înapoi.

Cine’și va cununa țiganul cu țigancă străină știind sau în potrivă, fără voia stăpânului lor, să piarză pe țigan sau pe țiganca lui cu copiii lor. și să’i stăpânească stăpânul lor. Iară când neștiind îi va cununa, atunci să se facă schimbul, mergând totdeauna țiganca după bărbat.

Când obrazul cel străin va avea meșteșug, să se schimbe iarăși cu meșter iară de nu va fi asemenea să se prețuiască talentul meșteșugului său, și cu bani să se împlinească.

Țiganii ce se cunună prin neștiința stăpânului, de se va întâmpla să aibă și copii, atunci cei din partea bărbătească, sunt ai stăpânului bărbatului, iară partea femeiască este a stăpânului femeii, care și aceștia să se schimbe.”

Câți țigani streini se vor socoti între cei domnești, aceștia întâmplându-se a se căsători după lege, de se vor cere prin judecată de stăpânii lor, să se schimbe, mergând nevasta după bărbat cum s’au zis mai sus.

Care țigan se va cununa cu slobodă, sau care slobod se va cununa cu țigancă, fără știrea stăpânului lor, să se despartă. Dar de se va dovedi că stăpânul lor au dat voie știind, atunci să nu se mai despartă, ci să rămâie amândoi sloboziți, și să’i păgubească stăpânul lor.

Să nu poată nimeni să slobozească țiganul său, înaintea vârstei sale de douăzeci de ani.

Nici unul din egumeni să nu poată slobozi țigan mănăstiresc.

Vânzarea țiganilor să se facă după chipul vânzării lucrurilor celor nemișcătoare, și atunci vânzătorul lor, să’i vânză la alții, când rudele lui până la a patra spiță având protimisis, și nevrând să cumpere, vor iscăli zapisul vânzării în soroc de 20 de zile (de vor fi în București) și de 40 zile (de vor fi afară în pământul Țării Românești; iară câți vor fi afară din țară, să nu aibă protimisis, nici să se facă lor în știre.

Numai țiganii, dobitoacele și toate cele nemișcătoare, neprețuite să se dea (zestre)

Prigonirea cea pentru călcare de pământ, și de hotare între vecini, nu are soroc, precum și cea pentru țigani fugari afară din pământul Țării Românești;”