“Salut Gelu, poate iți ceri iertare pentru cele 27 de conflicte în care maghiarii au agresat romii. Poate vrei scuze pentru morții de aici, din Ungaria. Si pentru copilul de 5 ani ucis de maghiari. Scuze, dar chiar nu…. Hădăreni.”

Poziția mea de ieri prin care-mi ceream scuze, în limba română și maghiară, fata ceea ce s-a întâmplat la Valea Uzului, a stârnit și astfel de comentarii din partea unor colegi de-ai mei din mișcarea romilor. Sincer, în oarecare măsură, le înțeleg poziția chiar dacă eu sunt fundamental de alta părere.

In ultimii 30 de ani, romii din România (și nu numai) au fost victimele unor conflicte interetnice majore. In perioada 1990-1996, vreo 300 de case ale romilor au fost mistuite de focul care a fost pus de vecinii lor maghiari, 92 de gospodării au fost distruse, 6 persoane au murit linșate și alți 9 romi au fost victimele unor lovituri cauzatoare de moarte. In cei 6 ani de foc pentru minoritatea roma din România, au fost înregistrate 36 de atacuri violente împotriva romilor, multe dintre ele având printre agresori cetățeni români de etnie maghiară. Mai în toate cazurile, reacția liderilor maghiari a fost timidă și acțiunile care să prevină astfel de comportamente, așijderea. In plus, nu de puține ori pot vedea că cele mai excluse comunități de romi sunt în Harghita, Covasna și Mureș, și că în unele locuri de acolo segregarea și sărăcia iau forme care cu greu mai pot fi imaginate în secolul XXI.

Cu toate acestea, unele victime rome din aceste comunități au fost apărate de alți activiști și profesioniști români de etnie maghiară care nu au putut sa stea deoparte atunci când ura și-a arătat zâmbetul hâd. Istvan Haller, Gabor Adam, Maria Koreck, Astalosz Csaba, Marko Attila, Peter Eckstein Kovács, Eniko Katalin Lacziko sunt numai câțiva dintre cei care au simțit nevoia să fie solidari, să reacționeze, să protesteze si să ia poziții ferme împotriva încălcării oricăror reguli de bună conviețuire interetnică. Unul dintre ei, respectiv Istvan Haller, în momentul în care România își încalca promisiunile față de victimele conflictului de la Hădăreni, a intrat in greva foamei, fiind, poate, singurul demnitar român (atunci avea rang de secretar de stat) care a cerut drepturilor romilor folosind această formă extremă de protest.

Nemernicia unora nu poate fi scuză pentru a cauționa nemernicia altora. Ce am văzut ieri la Valea Uzului nu are nicio legătura cu cei care erau îngropați acolo ci mai degrabă cu mizeria celor ce folosesc morții pentru a împroșca ura din sufletul și mintea lor. In fața lui Dumnezeu, pe care și unii și alții îl aveau pe buze, toți suntem unul: “Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?”.

Ieri a fost vorba despre ura dintre români și maghiari. Acum ceva vreme a fost vorba despre cea dintre păcătoși (homosexuali) și drept-credincioși. Faptul că eu nu regăsesc în niciuna dintre tabere, nu înseamnă ca trebuie să tac. Pentru ca mâine poate fi vorba despre mine si despre cei ca mine. Si pentru că a mea conștiință urlă!

SURSA FOTO: Adevărul.