Aproape de fiecare data când public un articol, indiferent de temă, sunt unii care simt nevoia să facă trimitere, nu cu cele mai măgulitoare cuvinte, la originile mele etnice. Moderatorii își justifică salariul înlăturând mizeria verbală și urările de a petrece o vacanță permanentă la Bug, cu tot cu a mea familie, însă de multe ori o fac cu ceva întârziere astfel încât apuc să văd „drăgălășeniile” ce-mi sunt adresate.

„De dragul” cititorilor țiganofobi, care sunt relativ puțini însă extrem de vocali o să încerc să fac un clasament al lor, grupându-le pe categorii. Adnotările sunt adresate celor ce le proliferează:

– Categoria „La dracu’ cu țiganii tăi hoți și nespălați, că ne faceți de râs” – cea mai des întâlnită. Da, bre, țiganii ciordesc. Cartofi, portofele, lănțișoare și alte acareturi ce îi pot ajuta să se lupte cu sărăcia. Sunt mult mai mulți cei care nu fură și sunt oameni de toată isprava, muncind la greu pentru fiecare bănuț pe care îl câștigă, însă pe principiul „contează ce se vede cel mai tare”, pot înțelege că ai percepția asta. Eu mi-i asum pe toți „ai mei” care ascultă muzică proastă și sunt gălăgioși exact în aceeași măsura în care ți-i asumi și tu pe cei ce au devalizat Banca Religiilor, pe cei ce au creat schema FNI, pe Dragnea, Voiculescu, Iacubov, Hrebenciuc, Adamescu, Pinalti, Vâlcov, Udrea, Copos și mulți, mulți alții care, români ca tine, au ciordit miliarde. De asemenea, sper să ti-l asumi pe vecinul care ciordea de la cooperativă și din fabrica, pe melteanul care se îmbată și dă cu pumnul, pe Cap de Porc, pe violatorii de la Vaslui, pe criminalul din satul X sau pe preotul acuzat de pedofilie. Cum, tu nu ai nicio treabă cu ăștia?! Păi eu de ce trebuie să fiu responsabil cu infractorii din „neamul” meu?

Cât despre aia cu mirosul, nu pot să spun decât că remarca denotă multă inteligență, mai ales atunci când vine de la locuitorii unei țări in care trăiesc oamenii care au cel mai mic consum de săpun, detergent și pastă de dinți din Europa. Oare să te invit să mergem pe orice rută de autobuz (orășenească sau pre-orășenească) să testăm această realitate, la fața locului?

– Categoria „Trimiteri la Bug/Antonescu” – des întâlnită. Și aici e nașpa, că parte dintre ai mei chiar au fost p-acolo și s-au întors. Nu știu de ce s-au întors aici și nu au plecat oriunde numa’ să nu revină în țara care i-a deportat, știu însă că ai mei au iubit țara asta mai mult decât mulți alții (altfel nu și-ar fi încurajat copiii să facă școli militare și să servească Armata Română). În plus, nostalgia pe care ai dezvoltat-o față de regimul Antonescu înseamnă că tu chiar crezi că regimul ăla a fost ok, ceea ce te transformă într-un mic dezaxat.

– Categoria „Te-ai trezit tu să vorbești de… (subiectul x), în loc să vezi de țiganii tăi” – des întâlnită. În sociologie, identitatea este un termen generic pe care îl folosim atunci când facem referire inclusiv la afilierile unei persoane la diverse grupuri. Cu alte cuvinte eu sunt ,în același timp, bărbat, burtos, chelios, absolvent de studii superioare, soț, heterosexual, creștin ortodox, gălățean, locuitor al sectorului 4 din București, bucureștean, elector, cetățean roman, etnic rom, manelist, pop-rocker, etc. Aceste identități multiple, pe care eu le am în aceeași măsură în care fiecare dintre noi are o sumedenie de identități cu care se joacă, îmi dă dreptul, în ciuda faptului că pentru tine sunt doar un țigan (restul identităților fiindu-mi negate), să-mi spun părerea despre ce se întâmplă în grupurile la care îmi clamez identitatea. Da, mă, știu! Te oftici rău că îndrăznesc să vorbesc despre România, despre politică, despre corupție și despre tot ceea ce pare că are legătură doar cu tine, pentru că asta te face pe tine să înțelegi că pot fi, și sunt, egalul tău. Sunt sigur că în accepțiunea ta, a celui ce mă jignești, eu, fiul țigăncii sămânțărese analfabete de la Galați, ar trebui să fiu bucuros, și să-ți mulțumesc, pentru ca sunt „tolerat”. Că mă bucur să am „drepturi” în „țara ta”. Faptul că „îndrăznesc” să chestionez calitatea serviciilor oferite de acele drepturi considerând că România, țara in care ai mei trăiesc de 1000 de ani, este si țara mea, faptul că pot fi mândru că sunt român fără să simt nevoia să vituperez idei naționaliste, faptul că mă doare ce se întâmpla în jurul meu etc., te face să postulezi că tu ești „mai român” decât mine. Stai liniștit, „mai român” nu există. Ideea asta, introdusă de niște frustrați, e doar un construct pe care unii dintre voi, ăștia mai naționaliști, îl fluturați din când in când, fără să fiți în stare să-l operaționalizați.

– Categoria „ Mai bine fă ceva pentru ai tăi (a se citi țigani) decât să iți dai cu părerea” – frecventa .

De 20 ani fac ce pot pentru „ai mei”. Împreună cu colegii mei am schimbat legi, am construit case, am refăcut drumuri, am oferit burse de studiu, am sprijinit mici afaceri, am creat locuri de muncă, am dezvoltat reprezentarea la nivel local și am sprijinit un proces educațional de calitate pentru sute, poate mii, de copii. Împreună cu ai mei colegi, am scris rapoarte și cercetări, am organizat dezbateri, am făcut conferințe, am demonstrat inclusiv pentru drepturile tale, am protestat, am denunțat rețele de trafic și am fost în zone de conflict. Am încercat, si încă încerc, să fac din țara mea un loc mai frumos în care oamenii să se bucure de diversitate și de pace socială și să contribuie la o România mai bună în care copiii noștri să se dezvolte altfel. Am lucrat la o imagine mai buna a tarii mele, am sprijinit procesul de ridicare a vizelor în Canada, la realizarea documentelor programatice financiare UE-Romania, la reforma curriculară și la dezvoltarea unor măsuri de dezvoltare socio-economica pentru diverse alte grupuri vulnerabile. M-am luat la trânta cu proxeneții, m-am ridicat împotriva corupției și am reacționat fată de orice lider, politic sau nu, care a considerat că puterea cu care a fost mandatat trebuie folosită discreționar și in interes personal. Nu fac asta pentru a primi laude ci o fac pentru că sunt convins că România este țara noastră, a tuturor, indiferent de etnie, sex, orientare religioasă sau sexuală, stare socială și rezidență etc., și că ea, țara, este fix așa cum o facem noi să fie în fiecare zi. România este țara mea frumoasă pe care o iubesc și pentru care muncesc zi de zi, cu drag și din drag. Chiar dacă o fac, cu precădere, pentru cetățenii ei de etnie romă.

De mic am fost învățat să nu accept limitările și constrângerile de acest gen. Să înțeleg că principalul meu judecător îmi este propria-mi conștiință și că întotdeauna trebuie să mă centrez pe ce pot face azi mai bine față de ceea ce am făcut ieri.

Îmi pare foarte rău că cei din familia mea sunt afectați atunci când sunt făcut „cioară”, „borât” sau, și mai rău, mi se spune că trebuie să îmi văd de ale mele și că „îmi depășesc condiția”. Îi văd de multe ori timorați și jenați în momentul în care citesc reacții de genul celor care au generat acest articol și nu pot decât să le zâmbesc, sperând ca vor reuși să treacă peste. Îmi pare rău că nu pot, și nu vreau, să „mă ascund” identitar și să-mi neg originile. Îmi pare rău că trebuie să facă față celor care cred că ne sunt superiori doar pentru că nu sunt romi. Îmi pare tare rău, însă dacă aș face toate astea nu aș mai fi eu. Cei din jurul meu ar sta lângă un străin, lângă un construct social amorf ce ar avea senzația unei false securități dar s-ar alege cu sufletul sfâșiat.

Eu sunt Gelu. Sunt copilul părinților mei. Sunt om. Sunt rom. Sunt român. Sunt cel ce nu acceptă că nu poate să se ridice mai sus decât alții cred că trebuie s-o facă. Si toate aceste identități îmi dau dreptul să spun ce gândesc!